Atenţie, retard la volan!

De câte ori aţi auzit propoziţia asta: “Viteza ucide!”? Eu am auzit-o de vreo sută de mii de ori. Au pus-o deja pe panouri imense de atenţionare pe toate şoselele şi drumurile din România. Şi totuşi “campania” nu are succes. Ce ar trebui să faci când observi că o metodă mai blândă, menită să stăvilească un fenomen, adică viteza la volan, nu are absolut niciun efect? O înlocuieşti cu nişte măsuri adevărate pentru a putea opri aceşti muişti care nu au pic de responsabilitate atunci când apasă pedala de acceleraţie până la podea.

Totul are o limită şi cred că această limită a fost atinsă. Adică, eu m-am săturat de toţi nespălaţii, oligofrenii, întârziaţii mintali care se întorc din Italia, Franţa şi Spania cu BMW-uri din ‘99 şi cu care se înfig cu proxima ocazie în primul plop de pe şoselele patriei. Şi drama nu este că se duc ei în pământ, drama este că iau cu ei şi pe alţii nevinovaţi. Păi cum să nu te enervezi?Cât pula mea să îi mai suport pe aceşti împuţiţi care cred că li se cuvine totul?

Am ajuns să îmi fie frică să mai merg pe trotuar de frica vreunui analfabet care şi-a obţinut permisul prin Argeş sau Cluj şi care s-a întors de la muncă ciordit din Italia. Animalele au ajuns să dea în cei care merg liniştiţi pe trotuar şi nu păţesc nimic.

Urmează nişte măsuri care ar trebui rapid implementate de către noi toţi, legiuitori, producători şi comercianţi de maşini, asta dacă nu vrem să ne ducem toţi dracului în curând, omorâţi de vreun hispanic de ăsta cu maşină de “jdemii” de euro:

1. examenul pentru permis să includă o probă de dictare şi una de “citit la liber”. Automat am scăpa de un sfert din posesorii de bolizi second hand.
2. o dată la 7 ani să fie necesară o reevaluare a calităţilor şi a cunoştinţelor în ale şofatului. Bineînţeles este obligatorie şi o verificare medicală. Vă daţi seama câţi orbi, surzi, stricaţi la minte au voie să circule cu maşina în România? Gândeşte-te doar la moşii şi babele care conduc liniştiţi şi la 99 de ani şi nu îi întreabă nimeni dacă le mai funcţionează la parametrii normali urechile sau ochii. Nu mai vorbesc de reacţii, memorie etc.
3. Maşinile BMW să poată fi achiziţionate doar în urma unui control psihiatric, unui test de inteligenţă, test anti-turbare, anti-păduchi, anti-râie. Fără toate aceste teste făcute să nu ai voie să îţi cumperi un BMW şi nici cel care îl vinde să nu aibă voie să îl dea. Eram un fan al aceste mărci de maşină. Acum o urăsc. Pentru mine nu mai reprezintă bunul gust, luxul şi stilul…întruchipează ieftinul, ţărănismul, parvenitismul, bişniţăreala, violenţa şi incultura. Vorbesc foarte serios. Dacă nu vor găsi repede o soluţie, din punct de vedere al imaginii lor, BMW riscă să ajungă un fel de emblemă a imbecilităţii.
4. Conducătorul auto care omoară un om din pricina vitezei sau alcoolului să fie pasibil de o pedeapsă cu închisoarea de la 15 la 30 de ani. Fără comentarii şi fără milă. Vorbim despre crimă cu premeditare.
5. Cei care sunt prinşi circulând cu viteze care depăşesc limita legală, să li se suspende permisul pe o perioadă de 2-5 ani în funcţie de gradul retardului mintal de care suferă.
6. Curvele proaste care şi-au câştigat Q7-le şi Touareg-ul în genuchi sau în patru labe prin vila de la munte a vreunui manelist analfabet să nu aibă dreptul să îl conducă decât alături de un însoţitor sau însoţitoare de bord, care să ţină de volan cât timp redusa îşi dă cu rimel, ruj, cremă anti-fisuri-bucale-de-la-muie, sau îşi aranjează părul.

Lista rămâne deschisă. Aveţi voi vreo idee mai bună pentru a pune capăt imbecilităţii de care unii dintre semenii noştri dau dovadă?

Leave a Reply